Minor dintr-un centru de plasament din Suceava, prins la cersit in Botosani

Duminică, poliţiştii locali au depistat un minor apelând la mila publicului în zona Pieţei Centrale din municipiul Botoşani.

            G. A., în vârstă de 14 ani, a fugit din Centrul de minori din Suceava, vagabondând de câteva zile prin Botoşani. În urma investigaţiilor s-a constatat că băiatul, noaptea o petrecea într-un spaţiu dezafectat, ziua cerşind.

            Copilul a fost predat pe bază de proces verbal la Centrul de primire a minorilor în regim de urgenţă, fiind imediat recunoscut de angajaţii Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

            Minorul a fost predat în mai multe rânduri autorităţilor sucevene, dar la numai câteva zile acesta fuge din Centrul de la Suceava, revenind în Botoşani.

               „În pofida faptului că în centrul de plasament nu îi lipsea nimic, din mila oamenilor de bună credinţă acest băiat câştiga în medie 50 lei pe zi, fapt care îl motivează să plece din sistemul de protecţie socială. Facem apel la cetăţeni să nu se lase impresionaţi de astfel de cazuri, deoerece, din doriţa de a-i ajuta îi încurajează să revină în stradă”,  a precizat directorul executiv al Poliţiei Locale Ioan Onuţu.