Polițiștii botoșăneni au răscolit mai multe magazine. Zeci de amenzi au fost date

razie bazar TatiSâmbătă, poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică Dorohoi, au desfăşurat activităţi specifice în cadrul unei acțiuni pe linia prevenirii și combaterii faptelor de contrabandă, ocazie cu care s-au deplasat la o unitate economică din municipiul Dorohoi.

 Cu ocazia controlului au fost depistate 324 pachete de ţigări de provenienţă extracomunitară, deţinute fără documente de provenienţă.

 În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând ca acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, iar cantitatea de ţigarete a fost supusă confiscării.

Duminică, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie nr. 7 Darabani, au desfăşurat activităţi specifice în cadrul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de contrabandă, pe raza oraşului Darabani.

 Cu ocazia acţiunii au fost verificate 35 de unităţi economice, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 40 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 43.700 de lei.

Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării 1.860 de ţigarete de provenienţă extracomunitară şi 41,5 litri de alcool.

           

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *