Infractori voiajori depistați de polițiști într-o localitate din județul Botoșani. Au fost amendați cu 5000 lei

Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 4 Dorohoi, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au depistat pe drumul comunal DC 70 din localitatea Cordăreni, un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din municipiul Dorohoi, care era însoţit de o femeie de 32 de ani, din municipiul Suceava.

În urma verificărilor efectuate în interiorul autoturismului, au fost identificate cinci pilote şi o pernă, deţinute în scopul comercializării, fără ca aceştia să deţină documente legale. 

În cauză s-a aplicat o sancţiune contravenţională conform Legii nr. 12/1990 cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, iar bunurile identificate au fost supuse confiscării.

Poliţiştii atrag din nou atenţia cetăţenilor cu privire la unul dintre modurile de operare adoptate de infractorii voiajori: cel prin care se prezintă drept vânzători ambulanţi şi oferă spre vânzare diverse bunuri sau afirmă că doresc să achiziţioneze bunuri de la cetăţeni (electrocasnice vechi, fier vechi, diverse produse obţinute în gospodăria proprie). Acesta este doar un pretext de a pătrunde în curtea sau locuinţa dumneavoastră şi să observe unde vă ţineţi lucrurile de valoare sau banii, iar prin distragerea atenţiei, pot comite furtul chiar atunci.

Pentru a nu deveni victimele unor astfel de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă următoarele:

  • Acordaţi atenţie persoanelor străine de localitatea dumneavostră care bat la porţile oamenilor sub diverse motive.
  • Reţineţi semnalmentele acestora, precum şi alte detalii, cum ar fi bunurile pe care le vând sau autovehiculul cu care se deplasează (culoare, număr).
  • Ţineţi permanent legătura cu rudele şi vecinii care sunt în vârstă, reamintindu-le de regulile de siguranţă personală, pentru a nu deveni victimele infracţiunilor de furt sau înşelăciune.
  • Nu oferiţi persoanelor străine informaţii despre bunurile de valoare sau sumele de bani pe care le ţineţi în locuinţă.

 

          În cazul în care deveniţi victima unei astfel de infracţiuni, sesizaţi de îndată organele de ordine, prin apelarea numărului unic de urgenţă 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliţie!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *