Şapte membri botoşăneni conservatori vor participa, sâmbătă, la şedinţa Consiliului Naţional al PC

O delegaţie formată din şapte membri ai organizaţiei judeţene PC Botoşani va participa sâmbătă, la Bucureşti, la Consiliul Naţional al PC şi ulterior, la întâlnirea dintre cele trei formaţiuni politice, PC, PNL şi PSD, când ar urma să se perfecteze protocolul de colaborare. Delegaţia va fi condusă de Paul Onişa, preşedintele interimar al organizaţiei judeţene PC Botoşani, alături de acesta urmând să plece la Bucureşti, printre alţii, şi conservatorii Dan Roşu, Adrian Lăcătuş şi Gabriel Pondrea.

Conservatorii urmează să se reunească în şedinţa Consiliului Naţional sâmbătă,  începând cu orele 11.00, ulterior aceştia parcipând la şedinţa comună PC-PNL-PSD.

Castilio.JPG