Tânără din Botoșani racolată de proxeneți. Dezvăluirile cutremurătoare ale tatălui acesteia

O tânără din Dorohoi a plecat la școală ca în orice zi normală, dar nu s-a mai întors acasă. Tatăl fetei a povestit, la Romaniatv. exact ce s-a întâmplat în acea zi.

 “Într-o zi de vineri dimineața, fata a plecat la școală. Făcea 15 minute – 10, de la liceu până acasă. Eu am zis că plec în ziua aia în Italia, dar după-amiază. Fata a plecat la școală, am rămas acasă. Când se face ora 14, nu vine nimeni de la școală. De obicei, la ora 14 era acasă… Ieșea la 13:50, la 14 era acasă. Se face 14 și un sfert, nimic. Iau telefonul, o sun pe Nadia, telefonul închis. Sun de mai multe ori, închis. Am stat o oră, am tot așteptat, nimic. Știam că soţia are numărul unei colege, i-am zis să o sune să vadă ce s-a întâmplat. A sunat la colega ei, îi răspunde și spune “Da, Nadia a venit dimineață la liceu, dar a stat foarte puțin și a plecat”. Deci nu a fost la liceu în ziua respectivă. Când am auzit, am zis că sigur ceva s-a întâmplat. Tot am încercat să sun, nimic. La ora 17 am mers la Poliție”, a povestit tatăl fetei răpite, la Romaniatv.

Fata fusese racolată de interlopi şi a fost trecută peste graniţă, pe la Vama Borş, de un tânăr de 21 de ani, care zis prietenul ei, scrie Romaniatv.

A plecat cu … (n.r. un baiat). Avea 21 de ani, era zis prietenul ei. Fata i-a povestit domnului procuror la Botoșani că a plecat de la Dorohoi cu o ocazie până la Suceava, de la Suceava până la Cluj, de la Cluj până la Oradea și de la Oradea a trecut cu un taxi până la Budapesta. În vamă au dat 160 de euro pentru a ieși“, a spus tatăl fetei.

Omul spune că s-a dus și a cerut ajutorul polițiștilor, fata având atunci 16 ani.

M-am dus la poliţie cu plângerea scrisă și cel care trebuia să înregistreze plângerea mi-a spus să merg acasă, să aștept, că o să vină. Să nu-mi fac griji că e ceva normal. Eu când am depus plângerea, ofițerul de serviciu a înregistrat plângerea în final, dar l-a chemat pe cel care era în ziua respectivă, unul din șefii mai mari care era de serviciu, domnul comisar Foca Constantin. Eu nu i-am spus lui cu cine ar fi plecată fata. Nu știa nimic de la mine. Dar a luat mașina poliției și s-a dus direct acasă la respectivul cu care era plecată. Mie mi se pare foarte ciudat. Dacă eu nu am dat niciun nume, ce te face să crezi, să te duci la respectiva persoană acasă? E un pic ciudat. Poliţia are legătură și știa despre ce e vorba în tot cazul ăsta. Și de-aia nu s-a vrut să se facă absolut nimic“, spune tatăl.

Mai mult decât atât, omul spune că a fost şi şantajat, iar fiica sa ameninţată, după ce aceasta a fost găsită în Italia, după 15 zile.

El povestește că într-o seară stătea pe telefon și primește o cerere de prietenie pe Facebook de la cineva care folosea numele fetei sale și i-a aparut o fotografie cu fata sa într-o ipostază pornografică.

Sursa: romaniatv.net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *