Drumul strategic de 106 kilometri a fost scos la licitație pentru a treia oară. Când ar putea începe lucrările, dacă va fi adjudecată licitația!

Lucrările de la drumul strategic de 106 kilometri au fost scoase la licitație, anunță vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta. 

Valoarea investiției, după cele două reactualizări, se ridică la 295 milioane lei fără TVA, 

Sperăm ca ultimele actualizări care s-au făcut să satisfacă întru totul firmele care doresc să participe la licitație. Sperăm să avem depuse oferte pentru execuția lucrărilor pe acest tronson de drum. În funcție de când va apărea anunțul pe SICAP, iar asta se va întâmpla săptămâna viitoare, în acel moment vom ști și data până când vor putea fi depuse ofertele”, a precizat Dorin Bjrta.

Anul acesta nu mai este nicio șansă să înceapă lucrarea. În cazul în care licitația va fi adjudecată, constructorul va putea da drumul la investiție în martie anul viitor.

Proiectul presupune moernizarea– DJ 282 H (limită judeţ Iaşi – Rediu – Răuseni – Călăraşi), DJ 282 (Răuseni – Todireni – Albeşti – Truşeşti – Dângeni – Hăneşti), DJ 297 (DN 29D – Blândeşti – Suliţa – Lunca – Todireni) şi DJ 294 (Dângeni – Mihălăşeni), precum şi cel situat pe teritoriul Judeţului Iaşi – DJ 282 H (Şipote – limită judeţ Botoşani).

De asemenea, se vor reabilita nouă poduri existente și construi altele trei și se vor amenaja cinci treceri la nivel cu calea ferată.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *