O femeie a murit după ce a fost atacată de porcul din gospodărie. Animalul i-a mâncat mâna

porci in gospodarie la BotosaniO tragedie mai puţin obişnuită s-a petrecut luni după-amiază în localitatea Lumina din judeţul Constanța. O femeie de 71 de ani a fost descoperită fără suflare chiar în coteţul în care creştea o scroafă de aproape 200 de kilograme, potrivit Stirile Protv.

Se pare că bătrâna a fost atacată şi ucisă de animal. Poliţiştii şi medicii legişti sosiţi la faţa locului au găsit, împrăştiate în curte, mai multe bucăţi din trupul femeii. În urma incidentului, autoritățile sanitar-veterinare au eutanasiat animalul.

Alarma a fost dată în jurul orei 13.00 când o vecină a sunat la 112 şi a anunţat macabra descoperire. Trupul femeii, cu urme adânci de muşcături, era chiar în coteţul în care bătrâna creştea o scroafă de de aproape 200 de kilograme.

Medicii şi poliţiştii au ajuns la faţa locului în câteva minute.

Claudia Tatarici, SJA Constanța: “A fost găsită o pacientă inconştienta căzută care prezenta mai multe plăgi la nivelul membrelor superioare. Din spusele familei, pacienta, mergând să hrănească animalul respectiv, a căzut acolo şi animalul a muşcat-o de mână, cauza va fi stabilită de medicină legală.”

Poliţiştii bănuiesc că animalul a atacat-o pe femeie când aceasta a alunecat. Din păcate, bătrâna nu a avut nicio şansă.

Anchetatorii au mai aflat de la familia victimei că bătrâna se mişca extrem de greu din cauza unei operaţii la picior. Probabil s-a dezechilibrat şi a căzut în fața animalului iar acesta fie s-a speriat şi a reacţionat fie, din motive încă inexplicabile, a atacat, cred poliţişti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *