Ample acțiuni ale polițiștilor botoșăneni în județ. Zeci de persoane legitimate și zeci de mașini controlate

Ample acțiuni ale polițiștilor pe raza județului Botoșani. În perioada 4-6 octombrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei  Municipiului Botoşani, au organizat o acţiune pe raza de competenţă, pentru evidenţierea elementului poliţienesc şi prevenirea şi combaterea faptelor antisociale comise cu violenţă.

Cu ocazia acţiunii au fost legitimate 75 de persoane, au fost controlate 50 de autovehicule şi aplicate 90 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 13.800 de lei.

De asemenea, au fost reţinute 3 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce şi retrase 2 certificate de înmatriculare şi 2 seturi de plăcuţe de înmatriculare.

În perioada 5-6 octombrie,  poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ştefăneşti şi Secţiei de Poliţie Rurală nr. 10 Ştefăneşti au organizat o acţiune pe raza de competenţă pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale de comerţ, a faptelor cu violenţă şi a abaterilor comise de către participanţii la trafic.

Cu ocazia acţiunii au fost legitimate 81 de persoane şi controlate 27 de unităţi economice.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 46 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 52.000 de lei, fiind dispusă confiscarea unei cantităţi de 46 de litri de băuturi alcoolice, potrivit unui comunicat al IPJ Botoșani. 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *