FOTO Un botoșănean și copilul său răniți într-un accident pe DN29. Un tânăr de 19 ani a intrat cu mașina în ei

Un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din municipiul Botoșani, și fiul acestuia, de cinci ani, au fost răniți într-un accident rutier, sâmbătă seară, pe DN 29. În timp ce conducea autoturismul pe DN 29 din orașul Salcea, pe fondul neadaptării vitezei, un localnic de 19 ani a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 34 de ani din județul Botoșani.

În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 34 de ani și a unui minor de 5 ani din județul Botoșani, pasager pe bancheta din spate a autoturismului condus de acesta.

Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cei doi conducători auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *