Alertă! Kaufland retrage două geluri de duș de la comercializare! Ambele aveau bacterii

kaufland, stiri, botosaniKaufland retrage două geluri de duș de la comercializare! Producătorul Weulbier-Kosmetik GmbH din Germania a preferat să facă acest lucru voluntar şi preventiv, din motive ce ţin de protejarea consumatorilor. Bevola Gel de duş cu Mango & Piersică, 500 ml, lot 91400019 şi Bevola Gel de duş cu Trandafir Sălbatic (Wild Rose), 500 ml sunt cele două produse pe care nu le veți mai găsi în rafturile hipermarketului.

Totul a pornit după ce a fost detectat un număr mai mare de bacterii din specia Pluralibacter gergoviae. Acestea se regăsesc peste tot în mediul înconjurător şi, în anumite condiţii, în cazul persoanelor cu probleme de sănătate sau leziuni ale pielii, pot duce la apariţia unei infecţii bacteriene. Kaufland nu a ezitat și a retras de la vânzare produsele respective. Atenție! Clienţii care au achiziţionat un produs dintre cele două tipuri menţionate sunt rugaţi să acorde atenţie informării şi să nu îl mai folosească.

Mai mult de atât, aceștia se pot prezenta în orice magazin Kaufland pentru a-l returna şi vor primi contravaloarea sa, fără a mai fi necesară prezentarea bonului fiscal. Vă reamintim că retailerul european Kaufland a lansat bevola, o nouă gamă de produse de îngrijire personală, marcă proprie. Gama include peste 80 de produse și acoperă nevoile de îngrijire ale întregii familii, de la îngrijirea tenului, părului și a corpului până la igiena dentară.

Ambele aveau bacterii care pot cauza infecții ale pielii

Linia pentru femei cuprinde geluri de duș, creme de față sau de mâini, șampoane, loțiuni pentru corp sau șervețele demachiante și multe altele, în timp ce linia destinată bărbaților cuprinde geluri de duș, produse de îngrijire pentru față și corp. Bevola oferă produse și pentru adolescenți  (gel de duș, șampon 2 în 1, pastă de dinți) și pentru bebeluși: cremă pentru combaterea iritațiilor cauzate de scutec, gel de duș, ulei de corp sau șervețele umede. Linia bevola Baby cuprinde produse de îngrijire ce conțin uleiuri de migdale, de jojoba sau extract de mușețel, pentru un efect calmant.

Toate produsele bevola sunt testate dermatologic, în institute independente. Acestea sunt disponibile la vânzare exclusiv în magazinele Kaufland din toată țara. Kaufland este una dintre cele mai mari companii retail din Europa, cu peste 1.250 de magazine în 7 țări și o rețea de 119 magazine în România.

Sursa: fanatik.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *