Pensionarii social-democrați botoșăneni fac apel la toate partidele să le garanteze românilor dreptul la pensie!

Pensionarii social democrați botoșăneni au făcut astăzi un apel către reprezentanții tuturor partidelor politice din Botoșani să semneze „PACTUL NAȚIONAL PENTRU BUNĂSTAREA ROMÂNILOR”. 

PACTUL NAȚIONAL PENTRU BUNĂSTAREA ROMÂNILOR reprezintă asigurarea fiecărui pensionar din Botoșani și din toată țara că indiferent ce partid sau formațiune politică va conduce România vor fi păstrate și continuate măsurile și programele de majorare a pensiilor. Pensionarii botoșăneni trebuie să aibă garanția că nu vor ajunge în situația din 2010, când politicienii de la PNL-PDL care conduceau țara noastră au luat decizia de a reduce și impozita pensiile. Liderii locali ai acestor partide au susținut aceste măsuri care au afectat viața fiecărui pensionar botoșănean. Nu mai vrem să trecem din nou prin astfel de situații, care să ne pună în imposibilitatea de a avea un trai decent”, se arată în punctul de vedere transmis de pensionarii social-democrați din județul Botoșani.

Organizația pensionarilor PSD din Botoșani a solicitat reprezentațiilor tuturor formațiunilor politice din județ să semneze în fața botoșănenilor angajamentul prin care se obligă să respecte drepturile câștigate prin lege de fiecare român, indiferent că este vorba de pensii, alocații, indemnizații, programe de suport pentru persoanele vârstnice. 

Este un gest de minimă decență din partea liderilor PNL, USR-PLUS, PMP, Pro România, ALDE și UDMR să semneze acest PACT, care să le ofere pensionarilor din județul nostru garanția că vor continua să respecte noua lege a pensiilor și vor asigura toate majorările prevăzute în actele normative aflate în vigoare. Așteptăm ca până pe 1 octombrie, când sărbătorim ziua internațională a persoanelor vârstnice, să vedem ce decizie iau liderii acestor partide pentru părinții și bunicii noștrii. E datoria oamenilor politici să asigure creșterea calității vieții pentru persoanele în vârstă și respectarea drepturilor lor, pentru a putea trăi în demnitate”, transmit reprezentanții social-democrați ai pensionarilor botoșăneni.

Sursa: comunicat PSD

3 thoughts on “Pensionarii social-democrați botoșăneni fac apel la toate partidele să le garanteze românilor dreptul la pensie!

  1. Este un gest de minima decență ca toate pensiile care nu sunt calculate după pensie sa fie ELIMINATE si recalculate după contributie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *