Șofer amendat cu 5000 lei. Ce au găsit polițiștii botoșăneni în autoutilitara pe care o conducea!

razie politie 14 septembrie 2011Miercuri, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 4 Dorohoi, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe drumul judeţean DJ292, în localitatea Broscăuţi, au depistat în trafic o autoutilitară condusă de un tânăr de 20 de ani din judeţul Suceava.

În interiorul autovehiculului se mai aflau un bărbat de 43 de ani şi o femeie de 27 de ani, ambii din judeţul Suceva.

În urma controlului efectuat în interiorul autoutilitarei au fost identificaţi 15 saci cu cartofi pe care aceştia intenţionau să-i comercializeze, fără a deţine documente legale, sau să îi dea  la schimb pentru alte produse.

În cauză a fost aplicată o sancţiune contravenţională conform Legii12/1990 cu amendă în cuantum de 5.000 de lei.

Având în vedere numărul mare de voiajori depistaţi de către poliţişti în ultima perioadă pe raza judeţului Botoşani, vă reamintim că aceştia sunt predispuşi la comiterea de fapte antisociale şi folosesc diferite pretexte pentru a pătrunde în curtea sau locuinţa dumneavoastră.

 Pentru a evita să deveniţi victimele acestora, vă recomandăm să nu achiziţionaţi produsele pe care le comercializează, potrivit IPJ Botoșani.

         

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *