Tragedie fără margini în Slimnic, județul Sibiu! Două mămici au murit sub remorca unui tractor. Șoferul tractorului, care este și soțul tinerei de 22 de ani (Raluca Isdraila) ar fi fost cel care a alertat autoritățile.
Marți seara, un accident teribil a avut loc pe drumul de legătură dintre Slimnic și Mândra. Din cauza unei defecţiuni, remorca unui tractor s-a răsturnat şi le-a prins sub ea pe cele două tinere, dar şi o minoră în vârstă de 14 ani. În urma accidentului, Elena, în vârstă de 42 de ani a murit pe loc, iar Raluca, de 22 de ani, a fost transportată în stare critică la spital.
Din păcate, după o oră în care medicii de la Urgențe au încercat să îi salveze viața, inima tinerei a cedat.
„Pacienta a ajuns în stare foarte gravă, cu numeroase traumatisme severe- ruptură de splină, fracturi costale, traumatism toracic și abdominal, pneumotorax(sânge în plămâni). A făcut stop cardio-respirator care nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare”, a declarat pentru Ora de Sibiu purtătorul de cuvânt al spitalului Județean.
Cea de-a treia victimă, fata de 14 ani, a fost rănită la mână.
În urma cercetărilor de la fața locului, polițiștii au stabilit cum anume s-a petrecut nenorocirea.
Se pare că tractorul se deplasa dinspre zona denumită popular „Dealul Păduchelui”, înspre DJ107B, tractând trei remorci încărcate cu cartofi, iar deasupra cartofilor, în prima remorcă, se aflau 3 persoane de sex feminin, și anume cele două femei decedate, de 22 și 43 de ani, și minora de 14 ani.
În timp ce cobora dealul, sistemul de asigurare al primei remorci s-a rupt, astfel că brațul sistemului s-a agățat de roata din spate a tractorului care s-a răsturnat, după care, din cauza încărcăturii, s-a răsturnat și remorca. Cele trei persoane ce se aflau în remorcă au fost prinse sub aceasta.
Patru copilaşi au rămas fără mame, după tragedia de la Slimnic
Raluca şi Elena aveau câte doi copilaşi. Raluca Isdrăilă avea o fetiță de câţiva anişori și un băiețel de aproximativ 8 luni. Elena era mama unei fete şi a unui băiat, de aproximativ 12 ani. Aceasta din urmă a murit pe loc, fiind prinsă sub remorca încărcată cu cartofi.
Sursa: Info trafic 24