Elevii vor primi lunar câte un borcan cu miere

elevi scoala, plopeni, stiri , botosaniMinisterul Agriculturii si Dezvoltării Rurale (MADR) anunță ca elevii vor primi lunar câte un borcan cu miere începând cu anul 2020. Anunțul a fost făcut de Daniel Botanoiu, secretar de stat în MADR, potrivit portalinvatamant.ro.

Secretarul de stat a precizat ca productia nationala de miere va fi stimulata, in urma livrarii a 3.000 de tone catre populatia din Romania.
 
Este important sa stim ca din productia nationala 3.000 de tone se vor duce catre populatia din Romania si isi gaseste loc la copilul roman care se deprinde cu un anumit mod de a-si cauta ceea ce ii place. Un borcan de miere acordat lunar nu cred ca este niciun efort prea mare, nici un consum suplimentar. Pe de alta parte, efortul facut de Guvern a fost mare, pentru ca programul a trebuit sa fie bine pregatit, apicultorii trebuie pregatiti foarte bine etc. Vrem sa avem un program echilibrat si sa nu-l mai comentam, pentru ca avem obiceiul acesta”, sustine Daniel Botanoiu.
 
Botanoiu considera ca mierea va fi utila mai ales pentru elevii din mediul rural:
 
Un copil din mediul rural poate sa sara un gard si sa-si ia un mar din pom, dar la borcanul de miere se uita ca la o icoana, pentru ca nu are de unde sa-l ia. Mierea este cel mai bun lucru care se poate intampla copiilor din mediul rural, pentru ca nu au surse de energie, nu au surse de sanatate pe care sa si le ia din alimentatie asa cum exista in mediul urban”, spus Botanoiu, in conferinta de presa care a deschis editia de toamna a Targului National al Mierii, organizata pe platforma apicola Baneasa.
 
Proiectul care prevede acordarea mierii elevilor a fost anuntat si la sfarsitul anului 2018. Desi masura a fost reglementata prin lege, ulterior a fost data o Ordonanta de Urgenta care suspenda aplicarea ei. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *