Stadion de peste 15 milioane de euro la Botoșani. Va fi amenajat în stil englezesc şi va avea dotări de top

stadion municipal, stiri, botosaniÎn municipiul Botoşani se va construi un stadion de peste 15 milioane de euro. Banii vor veni de la CNI iar arena va fi ridicată pe structura actualului stadion. Stadionul din Botoşani va fi după model englezesc şi va beneficia de facilităţi de ultimă generaţie, scrie Adevarul. La Botoşani se modernizează complet stadionul municipal. Este arena sportivă pe care evoluează în prezent echipa de fotbal FC Botoşani şi este veche de aproape cinci decenii. Stadionul a fost reabilitat într-o primă fază în anul 2008 atunci când echipa a promovat în Liga I.  

De această dată este însă vorba despre o reconfigurare totală a stadonului. Mai precis, aşa cum anunţă autorităţile locale, baza sportivă va fi reconstruită total, în stil englezesc. Investiţia se va ridica la peste 15 milioane de euro şi presupune realizarea de tribune noi, noi clădiri, spaţii comerciale, o parcare dar şi alte amenajări ultra-moderne. 

Va fi păstrat gazonul, considerat unul dintre cele mai bune din ţară, la Botoşani fiind disputate şi partide internaţionale de fotbal şi rugby, dar şi instalaţia de nocturnă şi încălzire a gazonului. Proiectul aparţine unei echipe a Institului de Arhitectură din Bucureşti şi a fost elaborat în 2015. Finanţarea vine de la Compania Naţională de Investiţii spun aleşii locali. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *