CFR Cluj cere amânarea partidei cu FC Botoşani din Cupa României

CFR Cluj are un program infernal în următoarele săptămâni. Ardelenii au meciuri grele în Liga 1, Cupa României şi Europa League, şi vor amânarea celui din Cupă, pentru a putea să se odihnească.

Bogdan Mara a precizat că echipa la care este oficial aşteaptă un răspuns din partea Federaţiei Române de Fotbal, cu privire la reprogramarea duelului cu FC Botoşani. Moldovenii şi-au dat acordul ca partida să se desfăşoare la o dată ulterioară, iar acum decizia aparţine 100% entităţii conduse de Răzvan Burleanu.

”Nu e uşor să jucăm din trei în trei zile. Avem deja multe meciuri în spate. Am avut multe deplasări sezonul ăsta. Nu vom putea să fim proaspeţi din punct de vedere fizic. Din păcate, avem şi un meci de Cupă miercuri. Ne-am dorit foarte mult să îl amânăm. Am vrut să pregătim meciurile din Europa League.

Cei de la Botoşani şi-au dat acordul să jucăm când sunt meciurile naţionalei României. Puteam juca fără probleme atunci. Nu era o problemă să jucăm fără jucătorii convocaţi. Avem nevoie să pregătim meciuri de Europa. E o deplasare foarte grea la Botoşani, atât din punct de vedere al distanţei cât şi al adversarului. Încă aşteptăm un răspuns afirmativ din partea Federaţiei”, a declarat Bogdan Mara la TV Digi Sport.

Sursa: Mediafax


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com