FOTO Aproape 100.000 de euro aruncaţi pe apa sâmbetei. Cum îşi rup turiştii picioarele pe aleea spre lacul lui Eminescu de la Ipoteşti

Unul dintre cele mai importante simboluri culturale din nordul Moldovei se află într-o stare dezastruoasă. Lacul lui Eminescu de la Ipoteşti, vizitat anual de mii de turişti, aproape a secat, sufocat de buruieni şi gunoaie. Aleile spre lac sunt distruse, iar indicatoarele turistice smulse, scrie Adevarul.

Lacul cu nuferi de la Ipoteşti, comuna ”Mihai Eminescu”, judeţul Botoşani, este unul dintre cele mai importante obiective turistice şi culturale din nordul României. Altfel spus, meleagurile pe unde a copilărit poetul Mihai Eminescu şi totodată locurile pe care le-a vizitat cel mai des pe toată perioada vieţii, având în vedere că acolo au locuit părinţii şi fraţii săi. La Ipoteşti se află şi Casa Memorială Mihai Eminescu, dar şi un complex muzeal şi de studii, unic în ţară.   

De departe cea mai râvnită atracţie turistică este lacul cu nuferi, aflat la trei kilometri de casa lui Eminescu, în codrii Ipoteştiului, pădure seculară de stejar. Se spune că acest lac, dar şi pădurea au servit drept sursă de inspiraţie poetului. Deşi mii de turişti vizitează anual acest obiectiv, lacul zona de promenadă spre acesta, prin pădure, au devenit un simbol al bătăii de joc. Turiştii îşi rup efectiv picioarele până la lac din cauza dalelor desprinse din aleile denivelate, iar lacul în sine este aproape secat. Pe scurt, nu mai este aproape nimic de văzut la lacul cu nuferi de la Ipoteşti.

Citeste mai mult: adev.ro/pxzera

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *