Un tanar de 21 de ani, care a urcat baut la volanul unui Ford Mondeo, a lovit, joi dimineata, un barbat pe o trecere de pietoni de la intersectia strazilor Octav Onicescu si Pacea. Marius Filip, care are permis din 2010, a baut mai multe beri si a urcat la volanul masinii unui prieten, cu acesta in dreapta. Masina acestuia l-a lovit pe trecerea de pietoni pe Stefan Gontaru, in varsta de 42 de ani, care traversa corect strada.
Imediat dupa accident, tinarul a fugit si a incercat sa se ascunda printre niste blocuri din zona Aleea Nucului. El a fost prins de politie, iar cind a fost testat cu aparatul etilotest avea o alcoolemie de 0,42 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Victima a fost transportata de urgenta la Spitalul Judetean Mavromati, unde a fost supusa unor investigatii.