Fostul liberal Gabriel Oprisanu, inscris acum in PSD, vrea sa candideze din partea social-democratilor pentru Primaria municipiului Botosani, la alegerile locale de anul viitor. Acesta are intentia de a-si depune candidatura interna pentru a fi desemnat din partea PSD drept competitor electoral. Aceeasi pozitie, de candidat la Primaria Botosani, si-o doreste si deputatul Costica Macaleti, care, de altfel, si-a exprimat in scris dorinta in cadrul partidului.
Oprisanu, care este in prezent director la Spitalul de psihiatrie, a fost membru PNL pina in 2009, cind a parasit partidul din partea caruia a candidat, in 2008, pentru Senat, pe Colegiul 3 Botosani.