Câţi bani au strâns la nuntă Andreea Bălan şi George Burcea. Cei 200 de invitaţi au fost darnici

Andreea Bălan şi George Burcea s-au cununat religios duminică, atunci când au botezat-o şi pe fetiţa lor mai mică, Clara Maria. Cei doi au păşit la altar la o lună şi 5 zile de la cununia civilă. Au avut parte de o petrecere pe cinste cu peste 200 de invitaţi, un meniu de fiţe şi au strâns 50.000 de euro.

Andreea Bălan (35 ani) şi George Burcea (31 ani) au avut o nuntă de poveste duminică, 15 septembrie. Mireasa a fost toată numai un zâmbet, iar în timpul ceremoniei lor a plâns de emoţii. Cei doi miri s-au cununat religios la Biserica Sf. Treime Dudeşti din Bucureşti. După ceremonia lor a avut loc şi botezul fetiţei lor mai mici, Clara Maria (6 luni). Ei mai au o fetiţă, Ella Maya, de 3 ani. Andreea şi George au făcut totul ca nunta lor să fie una specială, iar invitaţii le-au dăruit cadouri pe măsură. Conform apropiaţilor, soţii au strâns la nuntă circa 50.000 de euro. 

Andreea şi George au deschis ringul de dans cu un vals, pentru care au repetat intens coregrafia cu dansatorii artistei. Scenografia pusă la cale de miri a fost întreruptă de fiica lor mai mare, Ella, care nu a mai avut răbdare să stea departe de părinţi. Intervenţia micuţei a venit în momentul în care dansul devenea din ce în ce mai extravagant. Mirele ţinea mireasa deasupra, apoi au făcut piruete dificile. Dansul mirilor a fost transmis în direct, pe pagina de Facebook a Andreei Bălan. 

Atmosfera a fost întreţinută de Ristei Band şi de Red Blondes, iar dansatorul Andreei, Petrişor Ruge, a oferit un moment coregrafic de excepţie. Prezentator a fost comicul Romică Ţociu, iar naşul Aurelian Temişan a susţinut un moment artistic. Pentru Micuţa Clara Maria, părinţii au adus ursitoarele, care au făcut un moment pe cinste. 

Mirii au comandat două torturi, unul pentru nunta lor şi altul pentru botezul micuţei. Printre vedetele invitate la cele două evenimente s-au numărat şi Lora, Sorana Darclee Mohamad sau Mariana Mărăcine (sora lui Adrian Enache). Nu a lipsit tatăl Andreei, Săndel Bălan, şi bunica ei din partea mamei, în vârstă de 84 de ani, pe care a prezentat-o presei la biserică. 

Andreea şi George şi-au răsfăţat cei peste 200 de invitaţi la petrecere cu un meniu inedit: terină de foie gras de raţă cu muşchi de vită, muşchi de porc, legume, napaj din zmeură şi chutney de ceapă roşie, spumă de brânză, ou de prepeliţă şi icre roşii, tortilla în crustă de susan roşu cu piept de pui şi trufe de pădure. Tradiţionalele sarmale cu mămăliguţă nu au lipsit din meniu, iar la final, nuntaşii au primit, ca amintire, o brăţară din aur care simbolizează o aripă de înger.

Cântăreaţa a îmbrăcat trei rochii pe parcursul zilei de duminică, toate realizate de designerul Otilia Brăiloiu. Cea de la biserică a fost confecţionată din 500 m de material şi avea o trenă de 3 m. Pe ea era brodat numele mirilor, ale fetiţei lor mici botezată atunci, povestea lor de dragoste şi mai multe nume de melodii preferate de Andreea, cât şi noua ei piesă. Tematica a fost nuntă în paradis.

Andreea Bălan a aruncat buchetul de mireasă de două ori, întrucât prima dată acesta a aterizat în mâinile micuţei Dora, fetiţa naşilor Monica Davidescu (47 ani) şi Aurelian Temişan (47 ani), care va împlini 9 ani pe 7 noiembrie. La a doua aruncare a buchetului, mireasa a nimerit mai bine, căci de această dată a ajuns în mâinile unei vedete sexy de la noi, şi anume, Lora.

Sursa: Clik!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *