FOTO Apel disperat la ajutor pentru o familie din județul Botoșani. Doi adulți și șase copii locuiesc în condiții improprii

Membrii Grupului Civic Botoșani au lansat, duminică, un apel de ajutor pentru o familie din comuna Gorbănești, ai cărei membri locuiesc într-o casă prin care bate vântul.

„Din pacate aceasta familie din comuna Gorbănești are disperată nevoie de ajutorul dumneavoastră. În curând vine iarna si pentru acești copilași va fi una teribilă deoarece după cum observați bate vântul peste tot in aceasta căsuța dacă o putem numi asa”, este apelul Grupului Civic.

Familia Pintilie are șase copilași dintre care doi sunt la școală și trei la grădiniță.

Cei patru băieți au vârste cuprinse între doi și nouă ani, iar cele două fete au șapte ani și, respectiv două săptămâni.

Din pacate ei sunt nevoiți să doarmă în una din camere care după cum se observa vântul trece foarte usor. Am reuși astăzi sa mergem la ei să le ducem câteva produse si hainute care dumneavoastra le-ați donat si va mulțumim. Fac un apel disperat la bunătatea dumneavoastra si va rog din suflet sa faceți un efort sa ii ajutam pe acești sărmani sa intre in iarna cat de cat bine”, mai spun cei care au lansat apelul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *