Profesorii, obligați să treacă pe la poliție. Ei trebuie să prezinte la școală o adeverință că nu sunt violatori, pedofili sau suspecți în dosare penale cu agresiuni sexuale

Înainte de a se întoarce în şcoli, profesorii trec pe la poliţie pentru a obţine o adeverinţă din care să reiasă că nu sunt cercetaţi pentru agresiuni sexuale. Legea care prevede înfiinţarea registrului violatorilor a dus la aglomerarea unor secţii de poliţie. Şi nu doar profesorii au nevoie de această hârtie.

Adeverinţe că nu au un istoric de agresori sexuali vor trebui să prezinte toţi cei care lucrează în domeniile: Învăţământ, Sănătate şi Protecţie Socială. 

Dacă cel care cere această hârtie nu a avut astfel de probleme cu legea, primeşte documentul pe loc. 

Dacă a avut, însă, se fac verificări şi primeşte hârtia în termen de 30 de zile. Toţi trebuie doar să completeze un tipizat la sediul serviciului de cazier judiciar.

Adeverinţa este necesară din data de 29 iunie, atunci când a fost promulgată Legea privind Registrul Naţional al Agresorilor Sexuali.

Dacă un profesor sau un asistent social merge la serviciu fără să prezinte această adeverinţă, în primă fază nu va exista nicio sancţiune. 

Ministerul Sănătăţii şi cel al Învăţământului au anunţat că vor face zilele următoare o notă în care vor da un termen limită pentru prezentarea documentului. 

Abia dacă acest termen nu se va respecta, vor interveni penalizări de la avertismente până la suspendarea din funcţie. 

Sursa: observator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *