Rezultate finale în cazul plicului cu ”Antrax” de la Botoșani. Care este concluzia Institutului de Boli Infecțioase!

Institutul de Boli Infecțioase Dr. Matei Balș București a comunicat rezultatele finale în cazul plicului cu ”Antrax”.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean, în urma analizelor efectuate au rezultat „culturi negative pentru B. anthracis”, iar pentru eliminarea riscurilor ce pot afecta mediul înconjurător, pachetul și probele luate au fost decontaminate și distruse.

În cauză se continuă cercetările de către polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozibil și Substanțe Periculoase, pentru identificarea autorului, urmând ca la finalizarea acestora, dosarul să fie inaintat cu soluție procedurală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Reamintim că poliţiştii din cadrul IPJ Botoşani au fost sesizaţi de către un bărbat de 37 de ani, cu privire la faptul că, în cutia poştală de la domiciliul său, a indentificat un plic pe care ar fi fost aplicat un timbru de Lituania.

Apelantul a menţionat că a desfăcut plicul (după ce a intrat în locuinţă) şi a constatat că, în interior, se află o substanţă de culoare albă. De asemenea, tot în interiorul plicului se mai afla un fragment de hârtie pe care era scris „antrax”, precum şi îndemnul de a suna la 112.

Poliţiştii s-au deplasat la domiciliul apelantului şi au preluat plicul care a fost transportat, ulterior, la sediul IPJ Botoşani.

Solicitaţi în sprijin, specialişti ai ISU Botoşani şi ISU Suceava, Serviciul Chimic, Biologic şi Risc Nuclear (CBRN) au efectuat misiuni de decontaminare a zonei, atât la sediul Poliţiei Municipiului Botoşani, cât şi la locuinţa apelantului.

  Iniţial, plicul a fost depozitat într-un birou care a fost sigilat de către lucrători din cadrul ISU Botoşani, Serviciul Chimic, Biologic şi Risc Nuclear (CBRN), aceştia efectuând şi decontaminarea zonei, atât la sediul Poliţiei Municipiului Botoşani, cât şi la locuinţa apelantului.

Ulterior, plicul a fost transportat de către lucrătorii din cadrul CBRN Bucureşti la institutul Matei Balş din municipiul Bucureşti în vederea efectuării unei analize de laborator care să stabilească natura substanţei.

Plicul cu mesajul „Antrax. Sună la 112” venea din străinătate. Află de unde a fost expediat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *