Tânăr din Botoșani, arestat după ce iubita sa a sunat la poliție. Ce i-a făcut individul

Un tânăr din județul Botoșani a fost arestat preventiv de magistrații Judecătoriei Bistrița, după ce și-a bătut iubita. Acesta era deja cercetat pentru lovire, violențe și amenințare și se afla sub control judiciar, scrie Gazetadebistrita.ro.

Judecătoria  Bistrița a dispus, marți 3 septembrie, arestarea preventivă pentru  o perioadă de 30 zile a unui tânăr de 20 de ani din Dorohoi, cercetat pentru lovire sau alte violențe.

În fapt, la data de 2 septembrie a.c., o tânără de 19 ani, din Bistrița, a sesizat faptul că, în timp ce se afla într-o locuință din Bistrița, ar fi fost lovită și ameninţată de către tânărul de 20 de ani, concubinul ei. Aceasta prezenta leziuni traumatice care necesită pentru vindecare un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Întrucât tânărul se afla sub măsura preventivă a controlului  judiciar, fiind cercetat pentru lovire sau  alte violențe și amenințare, polițiștii au propus măsura arestării preventive a acestuia.

Și prima dată botoșăneanul a fost reclamat tot de concubina lui.

În prezent, tânărul se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ  Bistrița-Năsăud, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *