FOTO A plecat din Botoșani pentru un trai mai bun, iar acum își întreține întreaga familie. Tânăra primește roluri în telenovele, unul după altul

De peste 10 ani, Cristina Ciobănașu a lăsat locurile natale din Botoșani, mai exact din Vorona, pentru un trai mai bun în Capitală. Norocul i-a surâs când producătoarea Ruxandra Ion a decis să-i ofere nu doar un acoperiș deasupra capului, ci să-i schimbe radical viața. Chiar dacă aceleia din urmă îi spune, azi, mamă, Cristina nu a uitat nici de cea care i-a dat viață.

“E frumos să ai două familii, două locuri cărora să le spui acasă”, declară actrița când vine vorba de părinții ei. Are două perechi: cei biologici și cei care, practic, au adoptat-o, luând-o în casa lor și oferindu-i șansa la o viață frumoasă – Ruxandra Ion și soțul ei. Chiar dacă primii ani de viață nu au fost prea fericiți pentru ea, deoarece părinții au fost nevoiți să plece la muncă în străinătate pentru a le putea oferi ei și fratelui ei un trai mai bun, Cristina a avut mereu o relație specială cu aceștia.

Crescută de bunică până în momentul în care a fost luată la București de Ruxandra Ion, actrița și-a promis că plecarea ei nu va fi în zadar și că atunci când va fi pe propriile picioare își va ajuta rudele. S-a ținut de cuvânt, iar în momentul de față, când cariera ei este în plină ascensiune, obținând rol după rol în serialele produse de mama adoptivă, își ajută cât poate de mult părinții. Aceștia, întorși în țară după ce, ani la rând, au lucrat în străinătate, sunt susținuți acum financiar de fiica lor. Suportul financiar este, într-un fel, și o compensație pentru faptul că vedeta nu ajunge decât rar acasă, la părinții biologici. Aceștia locuiesc destul de departe, la Botoșani, iar ea nu are cum să se rupă de București mai mult de o zi, două. Adoptată după “Dansez pentru tine” Șansa vieții ei s-a numit “Dansez pentru tine”, acolo a văzut-o Ruxandra Ion și a decis s-o ia la ea acasă. La momentul respectiv, Cristina locuia cu fratele și bunica lor într-o cămăruță! Producătoarea TV supranumită “mama telenovelelor” i-a oferit nu doar dragostea de mamă, ci a și ajutat-o enorm în carieră, mai întâi prin proiectul La La Band, apoi găsindu-i roluri în serialele pe care le-a produs. 

Sursa: Libertatea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com