Dramatic! Un bărbat din Botoșani a murit în Italia. Când nu a mai putut lucra, a fost abandonat. Era singurul sprijin al familiei

Petrică Anton avea 51 de ani, era originar din județul Botoșani, dar era rezident în localitatea italiană Parete din provincia Caserta unde lucra în agricultură, pe câmpurile dintre localitatea sa de rezidență și Giugliano, din provincia Napoli, scrie Rotalianul.

De fapt, acolo se și afla, la muncă, în acea zi fatală de 12 august 2019 când s-a simțit rău din senin și a rămas la mila „caporalilor” (persoanele care se ocupă cu supravegherea muncitorilor pe câmp și care, de obicei, îi exploatează – n.r.) pentru a primi ajutor. Doar că în loc să îl ducă la spital, așa cum ar fi fost normal, supervizorii săi l-au dus acasă și l-au abandonat acolo. Proprietara locuinței unde Petrică stătea în chirie l-a văzut că este într-o stare foarte gravă și a chemat atât ambulanța, care l-a transportat la spital de urgență, cât și carabinierii.

Din păcate, pentru conaționalul nostru a fost prea târziu și după câteva ore acesta a decedat, dar dacă acei „caporali” l-ar fi dus direct la spital, Petrică poate ar fi fost în viață și astăzi. Prietenul lui Petrică, un bărbat italian pe nume Stefano Magliocca, a povestit indignat în cadrul emisiunii „La Radiazza” de luni, 2 septembrie 2019, de la postul de radio „Radio Marte”, ceea ce a aflat despre moartea românului nostru.

Petrică era un muncitor foarte bun, neobosit și cinstit. S-a trezit ca în fiecare dimineață la ora 4:00 pentru a merge la muncă, pe câmpurile dintre Giugliano și Parete. Când s-a simțit rău, caporalii nu au avut nici măcar decența să-l ducă la spital. L-au abandonat în locuința sa din Parete. Doar atunci când proprietara casei a văzut în ce condiții se află Petrică, au fost chemate ajutoare. Când carabinierii și ambulanța au sosit la fața locului, Petrică încă mai gemea. A murit în spital, la Aversa și poate – dacă ajungea mai devreme – putea fi salvat. Era sprijinul economic al familiei sale. Lasă în urma sa soția și copiii, printre care și o fată de 18 ani ce trăiește și studiază în România, care și-a pierdut tatăl și toată susținerea pentru a termina studiile”, a povestit Stefano Magliocca.

Din informațiile care le avem în prezent știm că familia lui Petrică a încercat în zadar să strângă bani pentru a-i duce trupul neînsuflețit în România. Costurile pentru repatriere ajung undeva la 5.000 de euro, așa cum relatează un vecin al bărbatului român care a creat o strângere de fonduri aici.

Vecinul meu a murit în Italia din cauza unui infarct, trebuie transportat din Italia în România. Toate aceste costuri ajung până la 5.000€ (transport, morgă, toate demersurile pentru înmormântare atât în Italia, cât și în România).Din cauza imposibilității familiei de a-l readuce în țară, apelez la toți oamenii cu suflet mare pentru a dona câtuși de puțin pentru a fi adus și înmormântat acasă. Va mulțumim tuturor pentru sprijin!”, scria Marian, vecinul lui Petrică.

Din păcate, doar 238 de euro au reușit să adune cu acea strângere de fonduri și din ce relata Stefano Magliocca în urmă cu câteva ore pe pagina sa Facebook reiese că fiul lui Petrică a fost nevoit în cele din urmă să facă un împrumut pentru a-și duce tatăl în România pentru înmormântare.

„Strângerea de fonduri s-a terminat… Dar Petrică era o persoană bună și vreau să mi-l amintesc… Trupul neînsuflețit va fi dus în România, fiul a cerut un împrumut… dacă cineva poate, să-i ajute”, scria bărbatul italian.

Cine are posibilitatea și dorința să ajute familia lui Petrică să treacă peste această greutate, o poate contacta pe soția sa, Anton Lușa, pe Facebook, dând click aici.

Tragedie! Un botoșănean a muncit până a murit, în Italia. A fost găsit fără suflare pe un câmp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *