Botoșăneanul care a ucis un șofer a fost arestat preventiv. El a contestat decizia Tribunalului

arestat- botosaniBotoșăneanul care, pe 18 august, a ucis un șofer care a produs un accident minor pe raza comunei Manoleasa a contestat mandatul de arestare preventivă emis de Tribunalul Botoșani pe numele său. 

Marian Cireși a fost arestat preventiv miercurea trecută pentru săvârșirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, însă nu a fost de acord cu această măsură, astfel încât a contestat-o la Curtea de Apel Suceava. Magistrații suceveni au respins, însă, contestația, menținând mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile emisă pe numele său.

Întâmplarea a avut loc pe 18 august pe drumul național DN 24 C, pe raza comunei Manoleasa. Șoferul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 30 de ani, a atins cu partea din dreapta spate a mașinii un biciclist, iar acesta din urmă s-a dezechilibrat și a căzut pe asfalt, fără însă a fi rănit. De altfel, el a refuzat să fie transportat cu ambulanța la spital. 

La scurt timp după accident, la fața locului a ajuns și fratele biciclistului, care, fără a sta pe gânduri, l-a lovit puternic peste cap pe șoferul de 57 de ani, care coborâse din mașină pentru a vedea ce s-a întâmplat. Acesta a căzut cu capul de partea carosabilă, intrând în comă. Duminică, șoferul a murit în timp ce era internat în spital.

Agresorul se numește Marian Cireși și are 30 de ani. a fost reținut de polișiști după aproape zece zile de la produc erea faptei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *