Copil de 12 ani la spital, după ce a fost lovit de o ambulanţă

Foto: Mediafax

Un copil de 12 ani a ajuns sâmbătă la spitalul din Bistriţa după ce a fost lovit, la Năsăud, de o ambulanţă. Copilul era pe bicicletă şi a tăiat calea autospecialei, scrie Mediafax.

O autospecială a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud din oraşul Năsăud, care mergea la un caz având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, a lovit un copil de 12 ani care se plimba pe bicicletă pe Drumul Naţional 17C şi a virat brusc în faţa ambulanţei.

„Pe DN17C, în oraşul Năsăud, un copil de 12 ani, care se deplasa pe bicicletă, pe direcţia de mers Năsăud-Salva, a fost accidentat de o autospecială. Conform verificărilor efectuate la faţa locului, se pare că băiatul ar fi efectuat un viraj brusc spre stânga, moment în care a fost accidentat de o autospecială care circula pe aceeaşi direcţie. Aceasta se afla în misiune şi avea semnalele luminoase în funcţiune. Copilul a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii din Năsăud efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb.

La prima vedere, copilul are răni uşoare, dar medicii au decis să fie transferat la spitalul de urgenţă din Bistriţa pentru investigaţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *