Liberalii botosaneni nu vor sa il schimbe pe Cristian Achitei de pe functia de vicepresedinte al Consiliului Judetean

Florin Turcanu, presedintele organizatiei judetene a PNL, a declarat ca din discutia purtata, miercuri, cu liderul Crin Antonescu, nu a reiesit ca ar exista vreo hotarare privind realizarea unei aliante PSD-PNL la nivel judetean. Drept urmare, spune Turcanu, Hotarirea Consiliului Judetean privind repartizarea bugetului catre primarii ramane in picioare si ca, mai mult, nu se doreste schimbarea democrat-liberalului Achitei de pe functia de vicepresedinte a CJ.

"Nu exista nicio hotarire la nivel central privind realizarea vreunei aliante PNL-PSD la nivel judetean. Filiala PNL Botosani are presedinte, are Birou Politic Judetean. Deocamdata nu exista nicio hotarire si ceea ce au declarat domnii (nr. liderul PSD Gheorghe Marcu) este treaba lor, este declaratia lor. Domnul Antonescu mi-a spus clar ca nu va hotari niciodata ceea ce trebuie sa hotarasca filiala PNL Botosani", a precizat Florin Turcanu.

In consecinta, spune liderul PNL Botosani, bugetul votat in urma cu o saptamina va ramane in aceeasi forma, iar schimbarea vicepresedintelui CJ, Cristian Achitei, ceruta de PSD, nu va avea loc. Turcanu a tinut sa precizeze ca liderul central al PNL Crin Antonescu are incredere in echipa de la Botosani si ca nu va interveni niciodata in astfel de probleme.

Castilio.JPG