Prefectul județului Botoșani cere primarilor să sprijine conducerile unităților de învățământ pentru ca procesul educațional să se desfășoare în condiții mai bune

Prefectul județului Botoșani, Dan Șlincu, a făcut un apel, vineri, către primarii din județ să sprijine conducerile unităților de învățământ, astfel ca procesul instructiv-educativ să se desfășoare în bune condiții, odată cu începerea anului școlar. 

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a declarat, vineri, în ședința de Colegiu Prefectural că în județ mai sunt 157 de școli cu grupuri sanitare în exterior, însă 124 dintre acestea sunt prinse în programe de reabilitare.

Fac un apel către primari, îi rog pe primari să sprijine conducerile școlilor pentru ca procesul educațional să se desfășoare în condiții mai bune. Sper ca anul viitor situația să fia alta, având în vedere că foarte multe școli sunt incluse în reabilitare”, a menționat Dan Șlincu. 

Vineri, în cadrul ședinței au fost prezentate concluziile controalelor făcute în școli. Astfel, în județ mai sunt 248 unități școlare fără autorizație sanitară, motivele fiind: lipsa apei pobile, a apei necorespunzătoare sau a grupurilor sanitare în curte.

Unitățile fără autorizații sunt în mediul rural. 

În municipiul Botoșanim toate școlile dețin autorizații de funcționare , însă sunt unități unde sunt necesare intervenții la acoperiș, la grupurile sanitare ori la rețeaua de încălzire.

Membrii comisiei au constat că la Liceul cu Program Sportiv nu există utilități la noua sală de atletism , care este nefuncțională, copiii fiind nevoiți să se antreneze pe stradă, 

În mediul rural sunt școli fără autorizații ori cu combustibil sub 50%. La Școala Horlăceni din Șendriceni, de exemplu, apa este adusă cu cisterna la grupurile sanitare, iar la Școala Rediu Răuseni grupurile exterioare nu sunt dotate cu chiuvete.

REprezentanții comisiei au dispus măsuri de remediere a deficiențelor. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *