Bucatarie incendiata din cauza unui frigider defect

Un incendiu, izbucnit cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs la un frigider defect, a distrus bunurile din bucătăria casei lui Dumitru D., din satul Horia, comuna Mitoc. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost sesizat despre producerea evenimentului luni, 17 ianuarie, la ora 20.36. Spre locul indicat a plecat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Săveni, cu o autospecială cu apă şi spumă. Incendiul a fost stins înainte de a se extinde la bunurile din celelalte încăperi. Intervenţia a durat mai puţin de o oră. Au ars un frigider, un aragaz, mobilierul din bucătărie, două uşi, două geamuri, pagubele fiind estimate la cca 5.000 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 30.000 lei.

Castilio.JPG