Este oficial! Cartelele prepay se vor vinde doar cu buletinul

Guvernul a aprobat, marţi, ordonanţa de urgenţă care modifică legislaţia pentru a permite asigurarea unui răspuns cât mai prompt la urgenţe, prin îmbunătăţirea posibilităţilor de preluare şi gestionare a informaţiilor de localizare.

Aceasta prevede ca, de la 1 ianuarie 2020, furnizorii de servicii de telefonie mobilă pre-plătite sunt obligaţi să colecteze datele de identificare ale utilizatorilor de cartele SIM pre-pay, iar de la 1 septembrie 2020 nu se va mai putea vinde o cartelă SIM fără să fie prezentate actele de identificare ale utilizatorilor.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a spus că în şedinţa Executivului a fost aprobată, la propunerea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi a Ministerului de Interne, ordonanţa de urgenţă privind modificarea şi completarea legislaţiei pentru a permite asigurarea unui răspuns cât mai prompt la urgenţe, prin îmbunătăţirea posibilităţilor de preluare şi gestionare a informaţiilor de localizare asociate apelurilor de urgenţă.

“Prin aceste modificări se creează cadrul legal pentru implementarea unor servicii care vor asigura furnizarea unor informaţii de localizare mult mai precise ale celor care apelează numărul unic de urgenţă. Astfel, va fi redus semnificativ timpul de gestionare a urgenţei şi implicit cel de răspuns la situaţiile de urgenţă”, a afirmat Barbu, citat de news.ro.

El a spus că practic e reglementat modul în care echipele de salvatori comunică între ele prin mesaje scurte puse la dispoziţie de furnizorii de telefonie mobilă.

“De asemenea, pentru îmbunătăţirea localizării persoanei care apelează serviciile de urgenţă, prin acest act normativ se instituie obligaţia furnizorilor de servicii de telefonie mobilă pentru care plata se face în avans de a furniza serviciul numai după ce au colectat datele de identificare ale utilizatorului cartelei SIM care va beneficia de respectivele servicii”, a afirma el.

Această obligativitate intră în vigoare la 1 ianuarie 2020, iar de la 1 septembrie 2020 nu se va mai putea vinde o cartelă SIM fără să fie prezentate actele de identificare ale utilizatorilor.

Cei care au deja cartele prepaid au 8 luni la dispoziţie să transmită datele de identificare.

Totodată, prin acest act normativ sunt stabilite sancţiuni mai aspre pentru alertarea falsă a autorităţilor: minumul amenzii a fost majorat de la 500 la 1.500 de lei, iar valoarea maximă de la 1.000 la 5.000 de lei.

Sursa: News.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *