Directorul DSPSA, Eugen Țurcanu, după tragedia de la Cornișa: Regretăm profund evenimentul de astăzi, în producerea căruia apreciem că nu avem nicio vină

Directorul Direcției Servicii Publice Sport și Agrement, Eugen Țurcanu, a făcut câteva precizări după tragedia care a avut loc, marți, la Cornișa. 

Potrivit acestuia, în jurul orei 13.40, personalul salvamar al Direcţiei Servicii Publice Sport şi Agrement a intervenit conform procedurilor pentru salvarea unei persoane aflate în dificultate.

Din zona trambulinelor, acolo unde adâncimea apei este de 4 metri, a fost scos un bărbat în stare de inconştienţă asupra căruia s-au aplicat imediat procedurile de resuscitare specifice activităţii de salvamar. Procedurile au fost aplicate fără pauză până la sosirea unei ambulanţe SMURD, care a continuat intervenţia de specialitate pentru salvarea vieţii victimei.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean, ulterior fiindu-i declarat decesul.

Am declanşat o cercetare internă pentru stabilirea cu exactitate a condiţiilor în care s-a produs evenimentul. Vizionarea înregistrărilor video va fi unul din elementele importante ale cercetării. De îndată ce cercetarea va fi finalizată, vom comunica organelor în drept şi opiniei publice toate informaţiile legate de caz. Conform primelor date, apreciem că personalul P.R.A.T.S. Cornişa şi-a îndeplinit şi de această dată, ca întotdeauna, toate atribuţiile referitoare la asigurarea securităţii clienţilor. De la deschiderea piscinei aproape 100.000 de utilizatori au beneficiat de serviciile noastre, fără ca un astfel de incident să se producă. Regretăm profund evenimentul de astăzi, în producerea căruia apreciem că nu avem nicio vină”, a precizat
Eugen – Cristian Ţurcanu, directorul D.S.P.S.A.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com