Accident grav! Şapte persoane, între care o femeie însărcinată, rănite după impactul între două maşini

Şapte persoane au fost rănite, sâmbătă, pe un drum judeţean din Giurgiu, în localitatea Oinacu, după impactul dintre două maşini înmatriculate în Polonia. Trei răniţi, între care o femeie însărcinată, au fost transportaţi la spital.

Pompierii din Giurgiu au intervenit, sâmbătă, pe DJ 507, în localitatea Oinacu, la un accident rutier produs între două autoturisme, ambele înmatriculate în Polonia.

În urma impactului, şapte persoane din cele două maşini au fost rănite. Trei dintre acestea, între care o femeie însărcinată, au fost transportate la spital, iar celelalte victime, patru bărbaţi, au refuzat transportul la unitatea medicală.

Potrivit ISU Giurgiu, toate cele şapte victime erau conştiente şi cooperante, fără traumatisme grave.

După primele cercetări, poliţiştii din Guiurgiu au stabilit că accidentul s-a produs din cauza unui şofer care nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers.

Sursa: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *