Ady Petrușcă, uns în funcția de șef la Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al Județului Botoșani

Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al județului Botoșani are, de joi, un nou șef. Ady Petrușcă a primit dispoziția de numire pe post și a depus jurământul, după ce inițial a promovat concursul pe post.

El a declarat că a plecat de pe postul de director de producție de la societatea Nova Apaserv pentru a progresa în carieră.

Tot timpul încerci să progresezi în carieră. Pentru mine, faptul că am venit la Serviciul de Evidență a Persoanelor  consider că este un pas pozitiv și important”, a spus Petrușcă.

Instituția are 34 de angajați și funcționează în trei spații. Reprezentanții Consiliului Județean fac demersuri pentru ca toți angajații să fie mutați într-un singur spațiu.

Sper ca acest serviciu să devină unul cât mai credibil și în sprijinul cetățenilor. Îmi doresc ca în perioada imediat următoare, acest serviciu să își desfășoare activitatea într-un spațiu adecvat și sperăm să reușim acest lucru”, a precizat Dorin Birta, președinte interimar la Consiliul Județen.

One thought on “Ady Petrușcă, uns în funcția de șef la Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al Județului Botoșani

  1. Gherasim se întoarce în mormânt..politici au ajuns în toate structurile statale ….paralel cu această muncă…Unde sunt profesioniștii de altădată??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *