Accident grav! Un bărbat a murit, iar alte trei persoane au fost rănite

Accident grav în apropierea de halta Geoagiu din județul Hunedoara. Un bărbat de 64 de ani a murit pe loc, iar alte trei persoane au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Orăștie, iar apoi transferate la UPU Deva, scrie Observator.tv.

Pompierii specializaţi în descarcerare, prim ajutor şi stingere de la Detaşamentul Orăştie au găsit într-un autoturism, ieşit în decor pe DN7, în apropierea haltei Geoagiu, 4 victime. Un bărbat, de 64 de ani, a murit pe loc în urma accidentului rutier în timp ce alte 3 persoane au suferit politraumatisme. Răniţii, toţi bărbaţi în stare de conştienţă, au primit îngrijiri medicale la locul accidentului, după care au fost transportaţi cu ambulanţe SMURD şi SAJ la Spitalul Orăştie iar ulterior au fost tranferaţi la UPU Deva”, a transmis ISU Hunedoara.

Poliţiştii încearcă să stabilească circumstanțele producerii accidentului.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, accidentul a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 2.00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *