Județul Botoșani, sub Cod galben. Ce anunță meteorologii!

Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare de Cod galben pentru județul Botoșani. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul  14 august, ora 15 – 15 august, ora 10, vor fi afectate zonele: Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei, sudul Banatului, vestul și sudul Olteniei, zona de munte

  În intervalul menționat, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în vestul și nord-vestul țării, apoi și în centrul, nordul și sud-vestul teritoriului. Vor fi intensificări ale vântului, cu rafale în general de 55 – 70 km/h, iar temporar peste 80 – 90 km/h, mai ales în sudul și vestul Olteniei, Transilvania și, posibil, în nordul Moldovei. Se vor semnala vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice și grindină.

    În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 50…60 l/mp.


Pe parcursul după-amiezii de miercuri (14 august), disconfortul termic va persista în sudul, estul și centrul teritoriului.

De asemenea, între 15 august ora 10 – 16 august ora 09, în întreaga tara vor fi intervale cu instabilitate atmosferică, îndeosebi în centrul și sudul țării, precum și la munte, unde vor fi intensificări ale vântului, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 40 l/mp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *