Copil de un an, cu arsuri la spital după ce s-a opărit cu ceai

Un copil de un an a ajuns la spital, după ce s-a opărit cu lichid fierbinte. Evenimentul a avut loc la Dorohoi. Mama micuțului a pregătit un ceai pe care l-a lăsat într-un recipient pentru a se răci.

Copilul se juca în preajmă și, într-o clipă de neatenție a mamei, a vărsat cana, iar lichidul fierbinte i-a venit peste corp.

Femeia a cerut sprijinul cadrelor medicale, când și-a văzut copilul țipând și ud.

La fața locului a fost direcționat un echipaj de la Ambulanță, care l-a transportat pe micuț la spital. Acesta a suferit arsuri sub brațul drept și a rămas internat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *