S-a stins din viaţă unul dintre cei mai devotaţi membri ai PNL. A fost şi şef de cabinet la preşedintele CJ

doliu, stiri, botosaniUnui dintre cei mai devotaţi membri ai PNL, Maria Riza, s-a stins din viaţă, luni, la vârsta de 64 de ani. Riza a fost şi şeful de cabinet al fostului preşedinte al Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac.
De asemenea, în 2017, ea a devenit membru în Comisia de onoare și arbitraj a PNL, dar a mai ocupat, în numeroase rânduri, funcţia de membru al Biroului Electoral Judeţean din partea PNL la diferitele tururi de alegeri.
Suntem cutremurați de cumplita veste a plecării dintre noi la cele veșnice a colegei noastre, doamna Maria Riza. În aceste momente de încercare și suferință, suntem alături de familie, cuvintele fiind prea sărace pentru a exprima durerea care ne-a copleșit pe toți. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să o așeze în rândul celor drepți și să îi dea pacea veșnică. O lumânare aprinsă și toate gândurile noastră se îndreaptă acum, către familia îndurerarată. Sincere condoleanțe!„, se arată într-un mesaj transmis de organizaţia judeţeană a PNL Botoşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *