Victimele unui accident din Botoșani, puse pe scandal. Jandarmii, chemați să intervină

Un accident s-a lăsat cu un scandal în toată regula pe un drum din județul Botoșani. Nervoși că au făcut accident, doi dintre tinerii implicați în evenimentul rutier de la Corni s-au arătat revoltați când polițiștii le-au cerut să se legitimeze.

Au început să devină recalcitranți și nu voiau sub niciun chip să se potolească, motiv pentru care polițiștii rutieri au solicitat intervenția jandarmilor.

Amețiți bine de alcool, tinerii nu au avut încotro și au răspuns solicitărilor oamenilor legii.

Vă reamintim că un bărbat beat criță a urcat la volanul unei mașini și a intrat într-un cap de pod. Este vorba despre un bărbat de 33 de ani din comuna Corni, care, în noaptea de joi spre vineri, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul asupra direcției de mers din cauza neadaptării vitezei în curbă și a intrat în coliziune cu un cap de pod.
În mașină se mai aflau doi pasageri, de 24 și 25 de ani. Tânărul de 24 de ani a fost rănit ușor.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.89 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Mai mult, acesta nu deține permis auto pentru nicio categorie, iar mașina i-a fost încredințată de tânărul de 24 de ani.
Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele conducătorului mașinii pentru vătămare corporală din culpă,  conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, iar tânărul de 24 de ani este cercetat pentru încredințarea unui vehicul pentru o persoană care nu deține permis.

FOTO Mașină făcută praf într-un accident la Botoșani. Un bărbat beat criță a intrat cu autoturismul într-un cap de pod

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *