Secția exterioară Săveni a Spitalului Județean ar putea fi transformată în centru de permanență. Niciun medic nu s-a înscris la concurs!

Secția exterioară Săveni a Spitalului Județean ar putea fi transformată în centru de permanenă ori în centru cu internare de zi. Acestea sunt soluțiile care sunt puse în discuție la această dată de reprezentanții Spitalului Județean.

Medicul Bogdan Alexandroaie, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, a declarat că activitatea de la Secția Săveni va trebui reorganizată, și asta pentru că niciun medic nu s-a înscris pe cele două posturi scoase la concurs.

Secția Săveni va trebui reorganizată în funcție de numărul de paturi, de adresabilitate, de cei care pot să asigure continuitate la spital. Cel mai probabil se va merge pe organizarea unui centru de permanență acolo, pentru a asigura continuitatea activității. S-au scos posturi la concurs și nu s-a prezentat nimeni. A fost discuția că până acum nu s-au scos posturi la concurs, dar nu au putut fi scoase pentru că bugetul stabilit de Consiliul Județean a fost cunoscut în mai-iunie. Activitatea de la Săveni continuă cu medici care pleacă de la Botoșani și fac gărzi, dar există și acolo o problemă: nu pot face gărzi decât anumiți medici cu anumite specialități, pentru că există riscul de a expune medicii care fac gărzi acolo la malpraxis. Dacă nu ai specialitatea și vine un copil în traumă și nu poți face absolut nimic, este riscul de ați face rău și nu bine. Și atunci dăm în alt rău”, a precizat medicul Bogdan Alexandroaie.

În cazul în care va fi transformat în centru de permanență, spitalul ar urma să pună doar spațiul la dispoziție, iar activitatea medicală să fie asigurată de medici de familie.

Trebuie găsită o soluție optimă, legală și fără a expune pe nimeni. S-au început demersurile și urmare a recomandărilor care au fost făcute în urma anchetelor de la DSP și Consiliul Județean, trebuie găsită soluția viabilă pentru a continua activitatea în zonă”, a adăugat Alexandroaie,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *