Un botoșănean care efectua piraterie auto a fost amendat și a rămas fără plăcuțe de înmatriculare. În aceeași zi, a ieșit din nou la plimbare și a dat nas în nas cu un echipaj de poliție

razie politie rutiera trafic botosaniUn botoșănean a dat dovadă de inconștiență maximă, fiind prins încălcând legea de două ori într-o zi. Un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei Rurale nr. 6 Pomârla au oprit pentru control pe raza localităţii Hilişeu Horia un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani.

Cu ocazia controlului, s-a constatat faptul că bărbatul efectua activităţi de transport de persoane, fără a fi autorizat în acest sens.

În cauză a fost aplicată o sancţiune contravenţională conform Legii 38/2003, certificatul de înmatriculare al vehiculului precum şi plăcuţele de înmatriculare fiind ridicate de poliţişti.

Ulterior, în cursul aceleiaşi zile, conducătorul auto a fost din nou depistat de un echipaj de poliţie, în timp ce conducea autoturismul fără a avea montate plăcuţele de înmatriculare.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *