Lucian Trufin: “Dacă nu respectăm procedurile și nu ne informăm nu avem nici o șansă să oprim răspândirea pestei porcine africane”

Senatorul Lucian Trufin a participat joi, 1 august în comuna natală la o ședință de informare asupra măsurilor ce se impun pentru prevenirea și combaterea Pestei Porcine Africane. La această întâlnire au participat alături de fermieri  reprezentanții celor 10 unități administrativ – teritoriale aflate în zona de protecție după confirmarea celor două focare de PPA din Vlăsinești, primarul și viceprimarul comunei Vlăsinești, consilier în cadrul Instituției Prefectului, Carmen Hrab, Dumitru Todireanu și Toader Epure, doctori în cadrul Direcției Sanitar – Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, cât și directorul Direcției de Agricultură a Județului, Cristian Delibaș.

Femierilor li s-a explicat măsurile concrete ce trebuie să le aplice pentru prevenirea răspândirii acestui virus mai ales că se apropie campania de recoltare și li s-a recomandat ca utilajele agricole să treacă prin filtre de dezinfecție înainte de a fi aduse în gospodărie, sau să fie dezinfectate de către proprietari cu materialele primite de la primărie.

“Din păcate virusul PPA se extinde în județul Botoșani și afectează în mod serios economia locală. Această întâlnire organizată de Instituția Prefectului a fost una benefică pentru toți cei prezenți mai ales sub aspectul informărilor și procedurilor concrete ce trebuiesc urmate atât de autoritățile locale cât și de fermieri pentru prevenirea și combaterea pestei porcine africane. Fermierii dar și autoritățile locale trebuie să înțeleagă că este mult mai ușor să previi apariția focarelor de PPA decât să gestionezi situația după confirmarea bolii pe raza UAT-ului.” a declarat senatorul Lucian Trufin.

Colaborarea între fermieri, medici veterinari, Centrul Local de Combatere a Bolilor aflat în coordonarea Instituției Prefectului și membrii unităților locale de sprijin desemnați de fiecare primărie este esențială în lupta împotriva PPA.

 “Dacă nu vom acționa unitar și responsabil nu vom reuși să stopăm răspândirea PPA. Eforturile trebuie să fie atât din partea autorităților publice dar și din partea fiecărui fermier în parte. Nu trebuie să trecem cu vederea nici responsabilitățile ce le revin cencesionarilor de fonduri de vânătoare. Fac apel la concesionarii fondurilor de vânătoare de pe raza localităților afectate de PPA sau aflate în zona de protecție să-și respecte angajamentele legale ce se impun în aceste situații. De asemenea cer public ca instituțiile statului să verifice modul în care concesionarii de fonduri de vânătoare își respectă angajamentele contractuale.” a mai adăugat senatorul social – democrat.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com