FOTO Porcii mistreți fac ravagii în culturile botoșănenilor. Primar: Rog luați măsuri până nu este prea târziu și să rămânem fără porcii domestici

1 august 2019

Porcii mistreți fac ravagii în culturile botoșănenilor din mai multe localități. Primarul comunei Păltiniș, Costel Romanescu, arată că în localitatea pe care o conduce mistreții au distrus în special culturile de floarea soarelui deși aceștia trebuiau împușcați pentru a se evita extinderea Pestei Porcine Africane. El le cere celor de la Direcția Silvică să ia măsuri.

„Rog luați măsuri până nu este prea târziu și să rămânem fără porcii domestici, pentru motivul că dumneavoastră nu vă faceți datoria, și respectați obligațiile care vă revin”, susține primarul, care îi îndeamnă pe reprezentanții Direcției Silvice să respecte planul de măsuri pentru combaterea Pestei Porcine Africane.

Se spune clar- în zonele de frontieră ale României se va proceda la vânarea tuturor mistreților și prădătorilor specifici, cu echipe miste formate din vânători autorizați, personal silvic, cu sprijinul MAI, până la fâșia de protecție a frontierei de stat, conform prevederilor legale în vigoare”, adaugă primarul.

Un localnic spune că aceeași situație este și la Teioasa.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia