Contractul pentru întreținerea străzilor din Botoșani expiră. Viceprimar: Actualul acord cadru nu avem voie să-l prelungim și atunci căutăm o soluție de urgență pentru a putea lucra

parcare, stiri, botosani , camin de garnizoana, marian murariu, viceprimarAcordul cadru pentru întreținerea drumurilor în municipiul Botoșani expiră la începutul lunii august, iar reprezentanții primăriei caută soluții astfel încât lucrările de reparații să nu fie întrerupte. Viceprimarul municipiului Botoșani, Marian Murariu, a declarat că noul contract va fi semnat pe patru ani și va avea o valoare de aproximativ 20 milioane lei fără TVA. El a precizat totodată că cel mai probabil noul constructor va fi desemnat în toamnă.

Până pe 12 august este perioada de depunere a ofertelor, după care se pare că va exista o perioadă de minim o lună jumătate de evaluare a ofertelor. Ne dorim ca în cel mai scurt timp să avem un nou acord cadru și să avem un constructor serios, ca să putem continua lucrările de întreținere și reparații străzi în municipiul Botoșani. Rămâne un interval neacoperit, între expirarea acordului cadru existent și atribuirea licitației pentru un nou acord cadru. Se pare că actualul acord cadru nu avem voie să-l prelungim și atunci căutăm o soluție intermediară de urgență pentru a putea lucra la reparații, marcaje. Vom încerca o variantă a unui minim contract în regim de urgență, astfel încât să nu rămânem descoperiți”, a afirmat Murariu.

În această perioadă se lucrează la plombări pe Bulevardul Mihai Eminescu, Pacea, Mihail Kogălniceanu, Sucevei, Împărat Traian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *