Noi posturi create în administrație plătite din bani publici! Viceprimarii pot să își creeze propriul cabinet

primarie sigla generic, stiri, botosaniCei 78 de viceprimari din județul Botoșani vor putea să își creeze în primăriile pe care le reprezintă propriul cabinet. Executivul Dăncilă a adoptat, recent, Ordonanța de Urgență a Guvernului 57/2019 privind Codul administrativ, act normativ care dă posibilitatea viceprimarilor de a-și angaja „sfătuitori”.

Codul administrativ permite înființarea cabinetelor viceprimarilor sau a viceprimarului în limita maximă de posturi aprobate. El atribuie două posturi pentru cabinetul viceprimarului la municipiul Botoșani și câte un post la cabinetul viceprimarului din Dorohoi, din orașele Bucecea, Dorohoi, Flămânzi, Săveni sau Ștefănești, dar și din fiecare comună în parte.

Practic, în condițiile în care viceprimarii sunt numiți politic, cabinetele acestor vor fi compuse, cel mai probabil, din persoane care au implicare politică.

La nivelul județului Botoșani se pot înființa 80 de astfel de funcții plătite din bani publici, în condițiile în care în municipiul Botoșani există două funcții de viceprimari, iar fiecare dintre ei are dreptul de a angaja două persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *