Monden! Un cunoscut prezentator din Botoșani se pregătește de nuntă. Vor fi maxim 80 de invitați

Un cunoscut prezentator din Botoșani se pregătește de nuntă. Luna viitoare, coprezentatorul emisiunii XtraNight Show de la Antena 1, Cătălin  Bordea, face nunta cu aleasa inimii sale, Livia. Cei doi s-au căsătorit civil, dar de data aceasta se vor cununa religios, urmând să aibă o petrecere cu maxim 80 de invitați.

Cătălin Bordea spune că iubita lui, Livia, deja are emoţii mari şi abia mai doarme nopţile. De asemenea, Cătălin Bordea a precizat şi că nunta nu va fi una în care se va ţine cont de tradiţii şi că vor pleca în Portugalia, după marele eveniment.

„Nevastă-mea de şapte luni nu doarme pentru că ea plănuieşte totul. Şi apoi când pleacă în oraş stă patru ore şi când vine o întreb: ce-ai făcut patru ore. Îmi răspunde: am stabilit furculiţele. Ea chiar plănuieşte şi am tot respectul pentru această femeie fantastică. Are nişte idei dubioase la un moment dat. Am o relaţie extraordinară cu socrii. Mă iubesc ca pe ochii din cap, iar pentru mine sunt părinţii mei. O să avem 80 de invitaţi maximum. Naşii sunt prieteni foarte buni, care stau în Canada. Capatos este fratele meu mai mare, el m-a trimis în viaţă. Nu va fi o nuntă chiar tradiţională. O va duce tatăl ei la Altar. Rochia este foarte simplă, nu este tip sirenă, are două sau trei rochiţe, dar foarte simple. În luna de miere plecăm în Portugalia”, a spus Cătălin Bordea la Antena Stars.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *