FOTO! Polițiștii, preoții și profesorii dintr-o comună a județului Botoșani au luat lecții de prim ajutor de la pompieri și asistenții SMURD

Peste 300 de adulți și copii din comuna Cordăreni au aflat astăzi, de la pompierii militari și voluntari, asistenți SMURD și voluntari din pasiune care sunt pericolele la care sunt expuși cei mici din cauza neglijenței, dar și măsurile ce trebuie luate pentru a fi evitate astfel de accidente.

Acțiunea a fost organizată în cadrul campaniei de informare și responsabilizare a adulților, „Un cămin sigur pentru copilul tău!”, inițiată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, ca urmare a numărului mare de copii care au fost victime ale accidentelor casnice. S-a desfășurat cu sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cordăreni, la activitate participând și polițiști, preoți, medici veterinari, angajați ai primăriei, cadre didactice, primarul și viceprimarul comunei, Constantin Cristian Dumitraș, respectiv Constantin Muraru, care s-au oferit să continue campania la nivel local.

Este a doua activitate de informare din cadrul campaniei și a fost organizată la Cordăreni, acolo unde în urmă cu trei ani, două fetițe de 3, respectiv 4 ani, și-au pierdut viața într-un incendiu care le-a cuprins locuința după ce un jar a căzut din sobă pe materiale combustibile. Fetele erau singure în locuință în momentul izbucnirii incendiului.

Deși au trecut trei ani de la tragedie, aceasta este încă vie în memoria comunității.

Încă marcați de evenimentul nefericit, cetățenii din comună au apreciat campania, mărturisind că după tragedie și-au reconsiderat prioritățile în privința siguranței căminului lor. Totodată, au recunoscut că o parte dintre riscurile prezentate nu erau considerate ca atare.

În timp ce adulții au învățat cum să prevină accidentele casnice sau cum să acorde primul ajutor în astfel de situații, cei mici au participat la o acțiune interactivă cu rol educativ în domeniul situaților de urgență, condusă de mascota inspectoratului, Sam Pompierul. Echipați cu costume de intervenție, micii pompieri au deschis o uşă, au trecut printr-un tunel, au salvat ursuleţul sau cățelul de pe tobogan, au alergat printre jaloane şi au stins un incendiu imaginar. Au fost răsplătiți cu diplome, dulciuri și multe aplauze.

Curajul, responsabilitatea şi mândria de a fi salvator s-a citit în ochii fiecărui copil care a participat la acțiune, mulți dintre ei mărturisind că vor să devină pompieri.

La sfârșitul întâlnirii, fiecare participant a primit câte o broșură, realizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani cu sprijinul „Fundației pentru SMURD”, care conține sfaturi pentru prevenirea accidentelor casnice.

Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani.

Dezvoltarea conceptului de „Un cămin sigur pentru copilul tău a fost impusă de faptul că, anual, cca. 1500 de copii botoșăneni ajung la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme, înregistrându-se o  creștere semnificativă de la un an la altul.

Având în vedere faptul că broșura conține zece sfaturi utile pentru părinți, data de 10 a fost declarată ziua campaniei.

Astfel, în fiecare lună, pe data de 10, vor fi organizate acțiuni de informare și educare a adulților și vor fi expuse pericolele concrete la care sunt expuși copiii din cauza neglijenței, dar și măsurile ce trebuie luate pentru a fi evitate astfel de accidente.

Primele localităţi ce vor fi vizate în cadrul campaniei sunt cele în care s-au produs tragedii în urma cărora şi-au pierdut viaţa copii, ca urmare a accidentelor casnice, exemplele fiind încă vii în memoria comunităţilor.

A treia acțiune va fi organizată la Balta Arsă, comuna Corni, acolo unde în urmă cu opt ani, doi frați de 1 an și 6 luni respectiv 2 ani și 9 luni, și-au pierdut viața într-un incendiu care le-a cuprins locuința după ce un jar a căzut din sobă pe materiale combustibile. Sora acestora a fost salvată la timp din flăcări. Frații erau singuri în locuință în momentul izbucnirii incendiului.

Pentru realizarea obiectivului campaniei, vor fi implicați: voluntarii din cadrul programului național „Salvator din pasiune”, medicii de familie, asistenţii sociali, preoții, cadrele didactice din învăţământul preşcolar și membrii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *