Un parlamentar se alătură mitingului de protest uriaș al botoșănenilor față de starea dezastruoasă a drumurilor. „Își rup mașinile zi de zi, de ani buni”

Deputatul PNL, Cristian Achiței, a declarat că este „alături de botoșănenii scoși în stradă de starea catastrofală a infrastructurii rutiere”. El consideră că mitingul de protest uriaș al botoșănenilor, organizat vineri, față de starea dezastruoasă a drumurilor din județ, este unul îndreptățit.

Oamenii sunt pe deplin îndreptățiți să protesteze, în condițiile în care își rup mașinile zi de zi, de ani buni de zile, pe drumurile naționale și județene din cauza incapacității de a acționa a pesediștilor. De când îi reprezint în Parlamentul României pe botoșăneni, am făcut toate demersurile posibile pentru a remedia această stare de lucruri dezastruoasă. Am propus și susținut amendamente la Legea Bugetului, astfel încât investițiile în drumurile județului să poată fi finanțate de la bugetul de stat. Am întrebat oficial – de la tribuna Camerei Deputaților sau în scris – și i-am interpelat rând pe rând pe tema infrastructurii rutiere botoșănene pe toți miniștrii Transporturilor puși în funcție de condamnatul Liviu Dragnea în guvernele Grindeanu, Tudose și Dăncilă. Unii mi-au răspuns, promițând investiții care nu s-au mai făcut nici în ziua de azi. Alții nici măcar nu s-au achitat de obligația legală de a răspunde în termen de 30 de zile întrebărilor formulate de un parlamentar în numele a peste 400.000 de botoșăneni”, a precizat Achiței.

Parlamentarul susține că a urmărit cu atenție stadiul fiecărei lucrări de investiții în drumurile județului.

„Din păcate, fără excepție, a fost vorba de întârzieri și tergiversări, de licitații anulate și de zero realizări concrete.
La această dată cei peste 100 de kilometri ai Drumului Strategic rămân doar un vis din cauza incompetenței crase a conducerii pesediste a Consiliului Județean. Cu chiu cu vai, în urmă cu câteva zile s-a reușit actualizarea valorilor din proiect, ca urmare a catastrofalei OUG 114 a Guvernului Dăncilă. De lucru nici nu poate fi vorba nici în acest an. Licitația amânată, anulată, reluată și din nou amânată și răs-amânată pentru modernizarea DN 28 B Botoșani-Tg. Frumos și-ar putea găsi cel mai devreme prin luna octombrie un câștigător. Iarăși, nici vorbă de vreo lucrare concretă întreprinsă în teren în 2019.La alte drumuri naționale și județene din Botoșani nici măcar în acest stadiu al organizării nu s-a ajuns din cauza incapacității tovarășilor pesediști din Botoșani și București de a face lucruri concrete pentru oameni. Promisiuni peste promisiuni, demagogie, vorbe goale de care se alege praful, în timp ce infrastructura rutieră botoșăneană arată jalnic pe sute de kilometri de drum național și județean.  Nimicul pesedist, în întreaga și trista sa splendoare!”
, susține Cristian Achiței.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com