Incredibil! Au furat indicatoarele de pe un drum național aflat în lucru. Drumarii au pus semafor și au furat și bateria de la acesta

Situație incredibilă pe un drum național din județul Botoșani, unde hoții au dat iama în indicatoarele rutiere.

Este vorba de drumul național de la Santa Mare, între Bogdănești și Ringhilești, drum aflat în lucru și semnalizat ca atare cu indicatoare rutiere.

Pe timpul nopții, însă, acestea au fost furate, drept pentru care reprezentanții Secției Drumuri Naționale au fost nevoiți să pună un semafor, pentru a se evita riscul producerii unor accidente rutiere. Când au venit dimineața la lucru, drumarii au constatat că semaforul nu mai funcționează și că bateria acestuia a fost furată.

Lucrarea trebuie semnalizată, dar au furat și indicatoarele de tablă, și bateria de la semafor și oricând se pot produce accidente rutiere pe timp de noapte. Lucrarea de la Santa Mare mai durează trei săptămâni-o lună. Vom scoate de tot semaforul și vom pune table”, a declarat Viorel Zacrețchi, directorul SDN Botoșani.

Reprezentanții SDN au sesizat organele abilitate pentru a efectua toate cercetările necesare pentru descoperirea făptașilor, în vederea recuperării prejudiciului.

One thought on “Incredibil! Au furat indicatoarele de pe un drum național aflat în lucru. Drumarii au pus semafor și au furat și bateria de la acesta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *